Descărcări electrice

Gustav Klimt a fost ironic și chiar sadic
cand s-a pogorât pe pânza învelit în sărutul nostru,
în tabloul de la capul patului tau.
Ba mai mult, cred că nu a reusit să redea decât o coajă de ou
din tot ce s-a întâmplat între noi.

După trei căni de vin roșu și o jumătate de rudă de șuncă de pui
ajungem amândoi ghiftuiți pe o saltea gonflabilă,
care plutește într-o piscină
pe apă căreia se proiectează din cer scene dintr-un film cu droguri si fărădelegi.
La zgomot de împușcături salteaua freamătă și scoate cloncănituri
precum bobârancele pe care le fac copiii în mare.
Asta mă face să-mi îndes nasul în coșul pieptului tău.
Aici miroase a copii proaspăt născuți, botezați în pudincă de vanilie.

Pe neașteptate salteaua o ia la goană din piscină
și se prelinge pe un râu cu apă lină.
Aici trebuie să stăm cât mai nemișcați
pentru a nu atrage fiarele pădurii cu mirosurile corpurilor noastre dilatate;
doar cu un microscop s-ar putea detecta finele mișcări ale piepturilor.
În interiorul acestuia, în schimb, contorul învârte zecimale
cu viteza unei centrale electrice,
asta o să mă facă să fiu datornică pentru mult timp
și să plătesc rate cu dobândă.

Buzele mele îți binecuvântează degetele cu o sărutare
care mai apoi primesc împărtășania: buze tale înmuiate în vin roșu.
Corpul mi se contorsionează ca într-o criză epileptică,
pielea își instaurează starea generală de dorință,
iar părul își zburlește acele de brad.

Din glanda pineală îmi răsare o oală cu sarmale sub presiune
care din clipă în clipă stă să-mi împrăștie jugulara
și să-mi bolborosească pulpa de rodie proaspăt coaptă pe perna ta.
Explodez într-un ras de hienă pe antidepresive
care trezește toate fiarele pădurii,
de la insecte cu clești la mamifere cu coarne.
Măcar mi-a rămas capul intact, mă gândesc eu.

Doar că atunci încă nu știam
că milioane de furnici mi-au declarat război
și că vor căuta să îmi intre prin buric în stomac
și să-mi mănâce fluturii care s-au născut atunci contrar regulilor naturii.