Hearts in motion

It's dark.
I run towards the ocean and as I dive I feel the thirst of my skin.
A thirst of the salty cold water and the thirst of my being to swim far away into the dark waves.
I swim in a hurry, I hear my breath, I deligh in my breath as if it were not mine, a breath of tiredness and pleasure.
I did not realize my thirst before diving and it was the same with you.

From the moment we spoke you reminded me of passed loves. But not the ones I ran after out of fear of aloneness, but the ones that just bloomed in the most unexpected moments with the most unexpected people. The ones I just woke up in the middle of them like waking up drunk in the middle of a garden of roses.
Like evanescent waves none of them lasted much, they were all in trasitional places, in transitional times, but they crazily bloomed because of the imminent death that was coming, our lives simply were not going the same way.

From the moment you said you love to love that was it. It was a point of no return.
I started to search for where you were in every space we were sharing. I started to observe and love how I breathe deeply after a charged moment just because you noticed it and told me about it, I guess I started to love bits of me just because you had time to notice. And for this I am grateful.
I am grateful for the many moments we shared in silence. I felt like disolving in the hug by the ocean and I felt like melting in the play of our hands.

I remembered how love pours from me when meeting brave hearted rebels. The kind of rebelion that transforms me into nourishing soil for the aching heart. At first I feel like a frightened mother that feels the suffering of her child and wants to keep him to her chest to protect him from harm, but then I always remember that I do not want to take away the expansion of the heart. Rebelion becomes the thing that I love and appreciate.

It takes a rebel heart to accept the forms of love to come into our lives and touch us deeply and share with us their marvels.
It takes a rebel heart to allow them to dissolve so new forms may emerge and enchant us.
I turn inside to my waters, to my salty ocean of uncried tears and as death unfolds I share it's poetry and fragrance.

Sirena

Îi simt teama umedă
prin mâna îndreptată spre mine.
Îi simt inima pe muchie.

Pielea îi e subțire și albă ca luna,
părul roșu și lung de câțiva metri
se pierde sub apă alături de alge,
Când se mișcă o simt plutind în mine.

Este o parte din mine care vrea să fugă de ea,
care vrea să se ascundă.
Este o parte din mine care dorește
să se lipească strâns de coada ei rece
și să se scufunde împreună în adâncuri fosforescente.
Este o parte din mine care vrea să o protejeze,
să-i pună un brat pe după gât și să-i spună -
it's ok, I got this.
Este o parte din mine care se teme
că valurile o vor lua înapoi.

Așa că mă zbat și mă trezesc în năvodul pletelor ei,
plutind în senzualitatea intimității.
Dulcele amar al valurilor contează mai puțin pentru că și ea îl simte pe buze.

Dacă nu îmi dai totul, atunci nu vreau nimic

Sunt un nor de ceată care lasă dâre
în timp ce coboară o pantă pe bicicletă.
Un gulaș de emoții și amintiri proprii
și altele absorbite din ciorba primordială
îmi șiroiesc pe obraji în timp ce ling cu suspinuri o înghețată Panda.
Îmi spun că nu mai pot să îndur încă o vară ca asta,
și totuși probabil ca o voi mai face.
De acum înduratul devine parte demnă de suportat
pentru coaserea cărnurilor împrăștiate pe oasele golașe.
Îi răspund unuia cu poză cu pectorali
că nu am venit pe site-ul ăsta să-mi caut un dominator,
de fapt am nevoie de oameni în care să pot avea încredere.
Probabil că ăsta e un loc bizar unde să-i caut.

Mă gândesc câte lame de cuțit
am lăsat să-mi treacă prin intestine
câte mâini pe piele
câte mușcături de lipitori pe sâni
câte penisuri în vagin
fără să simt
încredere.

Și merg pe spirală în jos până la prima prietenă
care îi împărtășise noii ei prietene
care a fost primul băiat de care mi-a plăcut. Radu de la 4.
Și alte și alte prietene
care nu putuseră să îndeplinească cerințele postului
de 'prieten loial al unei persoane foarte sensibile'.
Să nu mai vorbim de masculi
care au vrut sa ma aibă doar pentru ca eram frumoasă și disponibilă.
Cu cât erau mai nenorociți și mai plini de cioburi
cu atât fusesem mai disponibilă.
Pereții întunecați ai bisericii lor mă fascinau.
Pereții întunecați ai bordelului meu îi fascinau.
Ryga Crypto și lapona Enigel.

Suficiente lame de cuțit,
suficiente mâini pe piele
suficiente mușcături de lipitori pe sâni,
suficiente penisuri în vagin,
suficiente compromisuri.

Pentru a primi ceea ce Dumnezeu ar fi vrut să primești,
trebuie sa fi pregătit să nu primești nimic.

Dacă nu îmi dai totul, atunci nu vreau nimic.

Simțiri subacvatice

Mare. Valuri. Bărci.
Marinar cheamă sirena.
Chemare. Lacrimi. Tristețe. Singurătate.
Far. Mare învolburată. Negru.
Ea e atrasă de muzică. Înoată spre el. Cântă înapoi.

Foc. Joc. Urmărire.
Picur.
Picur care deschide. Concentric.
Inimă. Matrice.
Fir. Coardă din piept. Chitară. Vibrație.

Haos. Se năruie. Ea trebuie să se întoarcă. Despărțire.
Chemare. Chitara e femeia.

Ea se întoarce. Trup de femeie.
El e orb. Prins între durere și chemare.

Rază.

inspirată de https://soundcloud.com/fluidian/calatorie-imaginara-fluidian-rehearsal-excerpt 

Noi n-am avut nici o șansă

În dans căutam eliberarea de tot ce era în mine și durea
Durea atât de tare, că nici nu știam ce e și de când,
Era din lipsa brațelor care nu mi-am crescut ca să știu să mă țin
și să mă mângâi și să-mi spun că totul va fi bine,
și că orice s-ar întâmpla voi fi alături de mine.

În tine căutam să fug, să mă protejezi de ce era în mine și durea.
Durea așa de tare să cred că nu pot fi iubită pentru că sunt greșită,
am venit greșita, de undeva din altă lume
i don't beloooong... i never belonged
Dacă cineva se apropia de mine intram în pământ până la genunchi
Tânjeam iubire și fugeam de ea în același timp, ce zici de asta ca și challenge?
Lot of fun... de fapt era un mare haos, în care capul meu o lua razna tot timpul:
drame, motive, frici, rușini.

Lăsam dâre de depresie... oare tu nu le vedeai? Sau ăsta era și farmecul meu?
O mare întunecată, învolburată, înfuriată.
Și da, după toate astea îmi pare rău că noi de fapt nu ne-am întâlnit niciodată,
Pentru ca eu nu am fost niciodată acolo, eram oriunde altundeva decât în mine.
Și nu te-am văzut decât ca pe cineva care poate să mă ajute să mai câștig timp
până ce voi fi din nou cu mine
și abandonul din oase care
îmi roade stomacul,
îmi umfla ganglionii,
îmi fură somnul,
îmi accelerează inima,
panică...

Aici aș putea să-ți dau nu știu câte explicații legate de sistemul nervos dar e irelevant.
Ce vreau să zic e că
îmi pare rău că nu te-am văzut,
că nu te-am cunoscut,
că nu m-am bucurat de tine,
că nu ne-am certat ca apoi să ne iubim de împăcare,
că nu am petrecut nici o duminică doar în pat,
că nu ți-am făcut micul dejun,
că nu te-am surprins niciodată în parc punându-ți mâinile la ochi,
că nu ți-am călcat nici o cămașă,
că nu te-am sărutat după nici un concert.
Și doare, multe dor, și vin multe dureri din spate
Pe care acum am brațe să le țin și lacrimi să le plâng.
Cel mai tare doare ca noi de fapt n-am avut nici o șansă să ne întâlnim.

Cât poți să simți în cinci minute?

Sunt ultimele cinci minute ale întâlnirii.

Rușinea și frica păzesc
în timp ce
tălpile îmi ating podeaua
coapsele îmi ating scaunul
spatele îmi atinge spătarul
părul îmi atinge pielea obrazului
porii mi se deschid
buzele mi se umezesc
bulbuci de căldură minerală mi se sparg în piept și în abdomen
zâmbesc rușinată cu ochii închiși
tremur necontrolat încercând să ascund plăcerea de a fi văzută.

Ești viață îmi spune el.
Jetul unui izvor fierbinte se eliberează dintre plăcile tectonice
și curge peste stâncile de gânduri
le înmoaie ca să crească mușchi
se renască microflora
flora.

Femeia din mine stă sa rupă lanțurile
(vorba unui tip care încerca să mă combine prin sms).

El deschide geamul,
eu îi pun banii pe birou incapabilă să-l mai privesc în ochi.
Pe hol așteaptă următorul client.

Plec răvășită.
Cât poți să simți în cinci minute?

Cât e nesimțit în mine? 

Marea ne deschide, marea ne închide

Era una din serile alea când ceva din mine înflorea
Covata creaței era larg deschisă
Sângele vieții se prelingea sub o masa rotundă.

Dulcele miros gâdila nările lupilor
care vroiau să mă scarpine cu colții lor pe ceafa.

Lupoaica mă dezmierda.
Doar ea avea voie, deși simțeam că o face în numele tuturor.

Apoi ne-am dus în vizuina vârcolacilor.
Erau de toate genurile și orientările,
a) cu barbă
b) fără barbă
c) cu sâni
d) fără sâni
f) toate combinațiile de mai sus. f

Eu ma transformasem în senzație.
La propriu și la figurat.
între înger și demon,
extazul divin în grota homo sexualilor.

Apoi era el.
Se urcase pe un cub.
În jur, corpuri asexuate se mișcau și se atingeau cu voie și fără de voie.
Spune-mi Doamne, păcătuiesc dacă îi admir? dar dacă îi judec?
Dar nu am timp să mă gândesc la asta,
căci îl văd cu ochii închiși, cu părul zburlit, cu pielea lucind a lună nouă,
cum înoată în experiențe și alcool și tutun de vreo două nopți.

Simt cum între noi se crează un dinam și energia crește cu fiecare atingere.
Și orice gând care vine:
Unde duce asta?
E ok sa fac asta?
De ce fac asta?
Te-a părăsit și te-ai deșirat în spuma mării...
Dar apoi îmi spun, simte! simte doar pentru tine!
lasă să curgă râu,
doar corpuri fără trecut și viitor,
care se scurg unul în altul,
care vibrează de jos în sus până la zero.

Muzica nu mai e,
doar buze care se iubesc,
în spatele lor, inimi fricoase și frânte,
cărnuri deschise în carapace de homar
- marea ne deschide, mare ne închide.

Până la pământ și înapoi

Am adus cu mine ce era înainte de viață.

Am sfredelit un mușuroi în pământ unde am ascuns:

ghicitori, enigme, simboluri,
tot ce e mai complicat, mai de neînțeles,
mai intens, mai slinos,
mai obscur, mai contorsionat,
mai tăios.

Am inventat parole doar de mine știute și
filtre prin care nu se poate trece fiind om.

M-am așezat turcește pe regatul meu cu gura cusută de fir de mătase

așteptând ca muritorii să-mi ghicească fantezia.

Nu le-am dat niciodată nici o șansă.

Rânjesc:

Iubesc lumea de neînțeles pe care am creat-o.

Iubesc sa fiu de neînțeles.

Sunt o zeiță de neatins, furioasă că viața nu-mi pășește pragul să mă întrebe cine sunt.

Sunt victima propriei exilări.

Sau un înger căzut care învață să trăiască.

Esența beției erotice

Pun două picături într-un pahar.

Îl sorb însetată și
văd unduiri de pești în apă,
văd cum bule de plăcere ies la suprafață din gâturi cuprinse de eșarfe de satin.

În mijlocul cearceafului umed cuprins de maree
văd cum tremură nisipul de pe pieptul întins într-un spasm spre soare
văd corpurile cuprinse de lava alchimizate în spuma mării.

Sacralitatea durerii

Sunt îngenuncheată la picioarele tale.
Deschide-mi conserva cu viermi,
Și hrănește-mi demonii flămânzi de dinainte să mă nasc.
Suge-mi carnea putrezită de pe oase
Și scuip-o pe pământ, amestecată cu flegmă și tutun.

Leagă-mă și
Privește-mă crud
În timp ce frica de a mă pierde mă sfâșie.
Privește-mă adânc
Cum urlu de durere până la primul geamăt.

Când haosul m-a pătruns
Și mi-a îndoit tălpile și mâinile
Și am trecut peste cât credeam că pot suporta,
Scoate-mi călușul care îmi sufoca sufletul
Și strânge-mă la piept
Ca pe un copil proaspăt născut.

Îmi cresc vrejuri sub piele

E soare și stau cu capul dat pe spate în brațele de lemn ale unui bătrân copac.

Vrejurile cresc încet,
la fel de încet cum respiră păianjenul care se scaldă în soare lângă gard
la fel de încet cum fac cercuri cu degetul mare de la picior pe cer în timp ce bordura fustei îmi alunecă mai sus de genunchi.

E noapte și stau în hamac privindu-te luminat de foc, eu sunt întunecată de fum.
Vrejurile cresc repede,
la fel de repede cum îmi dospește dorința în corp, degetele îmi frământă chemarea,
te ating și fugi mai adânc în tine, privind fix la lumina de la capătul unui culoar de 356 de trepte însiropat în beznă.

Dau în clocot, sar gardul de lemn, urc dealul în noapte, în timp ce bordura fustei culege toți ciulinii din cale,
la poarta unei case ochii îmi taie ceapă și iar eu culeg ciulinii și-i pun în ciorbă.

Apoi te găsesc, îți miros bluza pe interior, îmi mușc buza de copil supărat,
vrejurile mi-au ajuns în gât,
te strâng în brațe
vrejurile mi se scurg prin ochi.

Undeva un roller coaster cade în gol, intens, rapid, lăsând toți pasagerii cu răsuflarea tăiată.
vrejurile m-au invadat
Te sărut până corpul mi se liniștește și inima mi se dă de-a dura într-un bunker din podea.
Mă dezintegrez bucată cu bucată, ce spun acum peste câteva secunde nu mai e valabil,
doar inima stă în levitație în timp ce în jurul ei vrejurile îmi mănâncă ochii, gura, gâtul, părerile,
deciziile, fericirea, nefericirea,

în mine e o furtuna ce desprinde frunzele din copaci, și bancheta din spate a dubiței în care ne găsim în bătăi de palme.

La pescuit

Auzeam bătăi de inimă.

Mă scăldam în apele-mi adânci și verzi
când solzii au început să-mi tremure,
am înotat spre suprafață ca atrasă de lumina Lunii
cautând sursa înfiorării și învolburării mării.

Când te-am zărit urcând de sub valuri
părul și barba îți erau una cu noaptea,
ochii îți erau pierduți în zare,
mâinile învățate a rula țigări învârteau necontrolate la undiță
sperând a prinde ceva care să-ți potolească foamea.

Cârligul s-a înfipt,
greutatea era mare,
te-ai trezit în barcă cu scheletul unei sirene și te-ai înspăimântat,
ai fugit și te-ai ascuns în igluul tău de gheață cu inima tremurândă.

Eu am rămas prinsă în cârlig și am alergat după tine tot drumul,
fără să-ți dai seama m-ai tras sub așternutul tău de piele,
dacă plângi lacrimi de om
inima se dezmorțește,
dacă plâng lacrimile mării
îmi crește carne de femeie.

inspirată din cartea Femei care aleargă cu lupii, de Clarissa Pinkola Estés
poza

Badea nu-i

Umblu cu soarele în brață
și tot bat la tine-n poartă.
Ți-s obloanele închise,
ești plecat după dulceață.

Și vine momentul în care viața îți repetă
nu mai ai nevoie să fii rănită ca să înțelegi
nu mai ai nevoie să fii dezbrăcată ca să ai
nu mai ai nevoie să fii înșelată ca să crezi
nu mai ai nevoie de o iubire mincinoasă
nu mai ai nevoie de lovituri în loc de mângâieri
nu mai ai nevoie de durere ca să fii fericită.

Ai înțeles importanța
unui nu spus la timp
de a te întoarce și a merge pe alt drum
de a tăcea atunci când nu e necesar să vorbești
de a-ți oprii mâna pentru a nu mai primii.

Ai învățat că iubirea înseamnă libertate
că iubirea vindecă
că iubirea e veselie
că iubirea e un surâs
că iubirea e doar Iubire, nu mai ai nevoie de durere ca să înveți.

sursa

Cum înfloresc florile și oamenii?

De mult mă învârteam în cercuri,
în jurul Lunii, în jurul mamei Pământ, în jurul apelor,
într-o spirală care mă ducea tot mai aproape de punctul infinit din care mama Pământ dă căldură.
E același punct în care mama și tata s-au întâlnit
și din care m-am născut, un boboc rozaliu înconjurat de palme verzi și crude.

În inerția coborârii, dansând cu vântul primăverii
am continuat să mă învârt în cercuri,
în jurul lumii, în jurul altora, în jurul meu,
într-o spirală care mă ducea tot mai aproape de punctul infinit din care eu dau căldură.
E același punct în care rădăcina mea se întâlnește cu rădăcina vieții.

Etna mi-a fost moașă,
m-am născut pe mine pe brațe de abur,
pielea mi-a devenit străvezie,
Luna mi s-a imprimat pe piept, mama Pământ mi s-a lipit de tălpi,
căldura îmi mocnește între picioare,
iar petalele ghemuite strâns în spirala încep rotirea spre exterior.

Pielea de focă

Era noaptea sufletului iar eu mă urcasem într-un autobuz.
Îl întreb pe șofer cât mai e până la destinație.
În același timp mă gândeam la pielea de focă, care mă aștepta acasă. În sfârșit aș fi putut să mă scufund din nou.
Îmi spune că am luat autobuzul greșit, iar ăsta merge până într-un sat. El locuiește în satul vecin, și aș putea dormi și eu acolo dacă vreau.

Mă simțeam captivă,
într-o cutie de tablă departe de mare,
tremurând de frig și frică,
cu mintea încețoșată,
jupuită.

Îmi amintesc că mai luasem o dată cursa asta.
Atunci îmi dădusem seama suficient de repede ca să cobor și să revin cu sufletul strâns în pumni și în dinți până la drumul cunoscut.

De ce îmi luase atâta timp de data asta să-mi dau seama că mergeam pe drumul greșit?
Unde pierdusem noțiunile de prea departe și
prea aproape,
prea mult și
insuficient?

Pentru că mă gândisem tot drumul la el.
Îmi trimisese un mesaj în care îmi spunea că nu mă vrea.
Cu el erau toți bărbații care nu m-au vrut și eu i-am vrut,
toți cei care mi-au lins cireașa, dar au avut crampe la stomac când au ajuns la frișcă,
toți cei pentru care mi-am pus cele mai bune pene ca să mă hrănească cu firmituri.
Și tata era cu ei. De la el învățasem că iubirea e atunci când simți că nu meriți, că ești prea mic și totul e prea departe.

Mă întorc spre casă dar îmi recuperez forțele pe drum, din toate locurile unde le-am lăsat.
Timp.

Urmărind sălbaticul

Închide ochii și coboară în subconștient,
mătură tot ce-ți împiedică atenția
să alunece pe fiecare centimetru din pielea mea,

tot ce te împiedică
să-mi prinzi ușor părul de deasupra cefei și
să-mi observi gura deschizându-se încet,
să-mi privești limba roșie cum palpită și
să-mi sorbi respirația care mi-a scăpat în aerul rece,
să mă muști de buza de jos închizându-ți ochii,
pentru a vedea cu mâinile cum mi se expandează coastele,

să-ți pironești palmele în șoldurile mele și
să simți cum căldura corpului meu te urmează, cum se scurge în bazin
să te pierzi între coapse
ca eu să mă găsesc cu o vertebră mai sus cu fiecare geamăt.

Unde sunt cei cu steaua mea în frunte?

Îi aștept să vină galopând pe cai,
cu părul în vânt,
săltându-mă de la pământ,
sărutându-mi obrajii cu foc,
legându-mă la mijloc
într-o strânsoare din care veci să nu vreau să mă scot.

De la o vreme am început să stau nemișcată...

Mi-am strâns oasele sub mine,
îmi speră auzul la tropot de cai,
aud doar cum vântului îmi scrijelește podoabele - ridurile marilor străbunici.

De atât privit în interior arcadele mi s-au adâncit,
ochii mi s-au învinețit.
iar gura fără dinți s-a strâns într-un pumn de tăcere.

Încet, încet
cele patru vânturi mă sfarmă și mă duc
mă duc în păr de cal, în păr de țigan
căci eu sunt oasele străbunicii mele.

Privește-mă până la os

Îmi întind piciorul stâng în spate,
atingând ușor parchetul cu vârful pantofului,
ca atunci când atingi cu degetul o buză pe care vrei să o săruti.
Îmi rotesc încet șoldul spre dreapta,
întinzând sforile tendoanelor cuprinse de pulsatii roșii și umede.
Îmi îndoi genunchii și îmi arcuiesc spatele.
Caut privirea bărbatului în spatele genelor de lapte
înainte de a ma năpusti ca un taur în foc.
Mă pregătesc să-i străpung carnea moale până la os.

Acolo coarnele mi se tocesc până la epuizare
rămân doar pletele dânsand umede printre pieile și cărnurile pe care le-am dat jos.

Poarta spre propria natură

Scrâșnesc în frig privind poarta de lemn cum se cojește.
Pielea mă strânge ascunzându-mă de noapte.
Vrea cineva să mă dezvelească de ea?
Să-și lingă degetele, să le înmoaie în lună și să-mi adape corpul?

Pădurea.
Țâșnesc chicotind ca o sirenă albastră seducându-și marinarul,
mă ascund după copacii în erecție,
pământul se învârtește,
picioarele mi se desfac spre lava care țâșnește,
creierul îmi îngheață,
roșul mă cuprinde
cuprind copacul și îl las să mă pătrundă.

Luna mă învelește în noua ei piele.