Cum înfloresc florile și oamenii?

De mult mă învârteam în cercuri,
în jurul Lunii, în jurul mamei Pământ, în jurul apelor,
într-o spirală care mă ducea tot mai aproape de punctul infinit din care mama Pământ dă căldură.
E același punct în care mama și tata s-au întâlnit
și din care m-am născut, un boboc rozaliu înconjurat de palme verzi și crude.

În inerția coborârii, dansând cu vântul primăverii
am continuat să mă învârt în cercuri,
în jurul lumii, în jurul altora, în jurul meu,
într-o spirală care mă ducea tot mai aproape de punctul infinit din care eu dau căldură.
E același punct în care rădăcina mea se întâlnește cu rădăcina vieții.

Etna mi-a fost moașă,
m-am născut pe mine pe brațe de abur,
pielea mi-a devenit străvezie,
Luna mi s-a imprimat pe piept, mama Pământ mi s-a lipit de tălpi,
căldura îmi mocnește între picioare,
iar petalele ghemuite strâns în spirala încep rotirea spre exterior.

Pielea de focă

Era noaptea sufletului iar eu mă urcasem într-un autobuz.
Îl întreb pe șofer cât mai e până la destinație.
În același timp mă gândeam la pielea de focă, care mă aștepta acasă. În sfârșit aș fi putut să mă scufund din nou.
Îmi spune că am luat autobuzul greșit, iar ăsta merge până într-un sat. El locuiește în satul vecin, și aș putea dormi și eu acolo dacă vreau.

Mă simțeam captivă,
într-o cutie de tablă departe de mare,
tremurând de frig și frică,
cu mintea încețoșată,
jupuită.

Îmi amintesc că mai luasem o dată cursa asta.
Atunci îmi dădusem seama suficient de repede ca să cobor și să revin cu sufletul strâns în pumni și în dinți până la drumul cunoscut.

De ce îmi luase atâta timp de data asta să-mi dau seama că mergeam pe drumul greșit?
Unde pierdusem noțiunile de prea departe și
prea aproape,
prea mult și
insuficient?

Pentru că mă gândisem tot drumul la el.
Îmi trimisese un mesaj în care îmi spunea că nu mă vrea.
Cu el erau toți bărbații care nu m-au vrut și eu i-am vrut,
toți cei care mi-au lins cireașa, dar au avut crampe la stomac când au ajuns la frișcă,
toți cei pentru care mi-am pus cele mai bune pene ca să mă hrănească cu firmituri.
Și tata era cu ei. De la el învățasem că iubirea e atunci când simți că nu meriți, că ești prea mic și totul e prea departe.

Mă întorc spre casă dar îmi recuperez forțele pe drum, din toate locurile unde le-am lăsat.
Timp.

Urmărind sălbaticul

Închide ochii și coboară în subconștient,
mătură tot ce-ți împiedică atenția
să alunece pe fiecare centimetru din pielea mea,

tot ce te împiedică
să-mi prinzi ușor părul de deasupra cefei și
să-mi observi gura deschizându-se încet,
să-mi privești limba roșie cum palpită și
să-mi sorbi respirația care mi-a scăpat în aerul rece,
să mă muști de buza de jos închizându-ți ochii,
pentru a vedea cu mâinile cum mi se expandează coastele,

să-ți pironești palmele în șoldurile mele și
să simți cum căldura corpului meu te urmează, cum se scurge în bazin
să te pierzi între coapse
ca eu să mă găsesc cu o vertebră mai sus cu fiecare geamăt.

Unde sunt cei cu steaua mea în frunte?

Îi aștept să vină galopând pe cai,
cu părul în vânt,
săltându-mă de la pământ,
sărutându-mi obrajii cu foc,
legându-mă la mijloc
într-o strânsoare din care veci să nu vreau să mă scot.

De la o vreme am început să stau nemișcată...

Mi-am strâns oasele sub mine,
îmi speră auzul la tropot de cai,
aud doar cum vântului îmi scrijelește podoabele - ridurile marilor străbunici.

De atât privit în interior arcadele mi s-au adâncit,
ochii mi s-au învinețit.
iar gura fără dinți s-a strâns într-un pumn de tăcere.

Încet, încet
cele patru vânturi mă sfarmă și mă duc
mă duc în păr de cal, în păr de țigan
căci eu sunt oasele străbunicii mele.

Privește-mă până la os

Îmi întind piciorul stâng în spate,
atingând ușor parchetul cu vârful pantofului,
ca atunci când atingi cu degetul o buză pe care vrei să o săruti.
Îmi rotesc încet șoldul spre dreapta,
întinzând sforile tendoanelor cuprinse de pulsatii roșii și umede.
Îmi îndoi genunchii și îmi arcuiesc spatele.
Caut privirea bărbatului în spatele genelor de lapte
înainte de a ma năpusti ca un taur în foc.
Mă pregătesc să-i străpung carnea moale până la os.

Acolo coarnele mi se tocesc până la epuizare
rămân doar pletele dânsand umede printre pieile și cărnurile pe care le-am dat jos.

Poarta spre propria natură

Scrâșnesc în frig privind poarta de lemn cum se cojește.
Pielea mă strânge ascunzându-mă de noapte.
Vrea cineva să mă dezvelească de ea?
Să-și lingă degetele, să le înmoaie în lună și să-mi adape corpul?

Pădurea.
Țâșnesc chicotind ca o sirenă albastră seducându-și marinarul,
mă ascund după copacii în erecție,
pământul se învârtește,
picioarele mi se desfac spre lava care țâșnește,
creierul îmi îngheață,
roșul mă cuprinde
cuprind copacul și îl las să mă pătrundă.

Luna mă învelește în noua ei piele.

Aventură subconștientă

Tu,
ai campat pe ventriculul stâng și
noaptea înoți gol în lichidul amniotic al subconștientului meu.
Eu,
mă simt ca și cum am înghițit o coardă eterică și
comunicăm quantic trâgând de un capăt sau altul;

când îmi zgârie gâtul, e pentru că te gandești la mine
când îmi apasă pieptul, e pentru că piroanele cortului tău s-au adâncit mai tare.

ai găsit grădina secretă în care există un singur copac care face toate fructele,
e suficient să îl privești pentru ca seva să-i danseze prin vene,
ramurile să-i înmugurească
și gura să i se coacă.
fă-ți un leagăn din coardă și împinge-te cu picioarele de trunchiul copacului până ajungi la coroană,
a lui,
a mea,
a ta.