Până la pământ și înapoi

Am adus cu mine ce era înainte de viață.

Am sfredelit un mușuroi în pământ unde am ascuns:

ghicitori, enigme, simboluri,
tot ce e mai complicat, mai de neînțeles,
mai intens, mai slinos,
mai obscur, mai contorsionat,
mai tăios.

Am inventat parole doar de mine știute și
filtre prin care nu se poate trece fiind om.

M-am așezat turcește pe regatul meu cu gura cusută de fir de mătase

așteptând ca muritorii să-mi ghicească fantezia.

Nu le-am dat niciodată nici o șansă.

Rânjesc:

Iubesc lumea de neînțeles pe care am creat-o.

Iubesc sa fiu de neînțeles.

Sunt o zeiță de neatins, furioasă că viața nu-mi pășește pragul să mă întrebe cine sunt.

Sunt victima propriei exilări.

Sau un înger căzut care învață să trăiască.

Esența beției erotice

Pun două picături într-un pahar.

Îl sorb însetată și
văd unduiri de pești în apă,
văd cum bule de plăcere ies la suprafață din gâturi cuprinse de eșarfe de satin.

În mijlocul cearceafului umed cuprins de maree
văd cum tremură nisipul de pe pieptul întins într-un spasm spre soare
văd corpurile cuprinse de lava alchimizate în spuma mării.