E mai.

Acum două eclipse stăteai mototolită sub păpădie.
Acolo aerul era suficient de moale pentru a-ți liniștii iritarea
produsă de inspirația aerului mirosind a sârmă ghimpată.
Cu puterile împrăștiate bucle peste cearșaf, îți lipeai ochii de tavan.

După ce ai clipit te-ai trezit peste 6 luni.
Bătea briza, mâncarea era sănătoasa, dar încă îți era foame.
După ce ai clipit te-ai trezit peste un an.
Bătea briza, mâncarea era și mai bună, dar încă îți era foame.
După ce ai clipit te-ai trezit peste trei ani.
Atunci abia îți țineai pruncul în brațe.
Simțeai briza prin ochii lui. El mânca prin tine. Nu vă mai era foame.

După ce ai clipit erai iar sub păpădie.
Puterile ți se strânseseră coc ca niște șerpi.
Ți-ai scuturat mâinile și ai împrăștiat lapte praf prin cameră,
care s-a ridicat până la tavan; au început să picure stalactite.
O picătură cu etichetă de China ți-a căzut pe frunte,
nările și s-au dilatat, spâncenele ți s-au arcuit
nu vroiai să fii flămândă pentru urmatorii 3 ani.

Ai închis ochii și te-ai văzut.
Învelită în cearșaf încaleci un greier și pornești la trap prin iarbă.
Ai învățat între timp să fotosintetizezi.
Soarele își scoate limbile în colțul din stânga sus a paginii
și se combină într-un sărut cu limbile ierbii și rezultă clorofila.
Mâncarea e acum la tot pasul.
O aduni cu o greblă și o rulezi într-o acadea spiralată.