Păsării care nu zboară i se atrofiază aripile

A fost o dată ca niciodată un arbore foarte bătrân.  Era atât de baran încât ramurile începuseră să-i crească haotic formând o coroană cuscă gigantică. În frunzişul acestuia trăiau zeci de generaţii de păsări cu aripile diforme, hrănindu-se cu insecte şi viermi. Protejaţi şi hrăniţi, puii au crescut crezând că lumea exterioară arborelui era un iad, iar cea interioară un paradis.

Toţi, mai putin unul, care pe lângă aripile atrofiate avea un puternic cioc, cu care a săpat un labirint printre ramurile temniţei care îl ţinea prizonier. Această pasare-erou a cunoscut libertatea. Desi pasajul spre ieşire a fost deschis ani la rând, nici una din păsări nu a vazut-o.

Au contiunat să se nască generaţii de pui cu credinţa că pasărea care zboară, ajunge în tigaie.